absoluitáte s. f. calitatea a ceea ce este absolut. (< fr. absoluité) Vezi definitia »

bogdapróste interj. – Mulțumesc, să fie primit. – Var. bodaproste, bo(g)daprosti. Sl. Bogŭ da prostitĭ „Domnul să-i ierte (pe morții tăi)”. Este formulă păstrată tradițional de cerșetori, care se folosește numai pentru a mulțumi cînd se primește ceva de pomană. Se pare că DAR greșește considerînd că pui de bogdaproste „om nenorocit, prăpădit” trebuie să se înțeleagă drept „copil de cerșetor”; este mai curînd o aluzie la puii care se dădeau în dar sau ca bir mănăstirilor, și care nu se alegeau desigur dintre cei mai grași și mari, cf. și expresia echivalentă de căpătat. Vezi definitia »

IMPREVIZIBILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este imprevizibil. – Din fr. imprévisibilité. Vezi definitia »

CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit. 5. Tranz. A admite adevărul; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). Vezi definitia »

línte s. f. – Plantă leguminoasă. – Mr., megl. linte. Lat. lentem (Pușcariu 984; Candrea-Dens., 1003; REW 4979), cf. it. lente. – Der. lintiță, s. f. (plantă acvatică; pistrui), cu suf. dim. -iță (Densusianu, Rom., XXXIII, 281). E dublet a lui lentilă, s. f., din fr. lentille. Vezi definitia »