PROBATÓRIU, -IE, probatorii, s. n. adj. 1. S. n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiție; totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 2. Adj. Probator. – Din lat. probatorium. Vezi definitia »

RACURSÍU, racursíuri, adj., s. n. v. racursi. Vezi definitia »

RECHIZITÓRIU s.n. 1. Act prin care un procuror își sprijină acuzarea și cere condamnarea unui acuzat. ♦ Expunere a procurorului în care acesta arată punctele de acuzare. 2. (Fig.) Acuzare violentă, bazată pe o amplă documentare. [Pron. -riu, pl. -ii, var. rechizitor s.n. / cf. fr. réquisitoire]. Vezi definitia »

HIPOSCÉNIU s.n. (Ant.) Zid care susținea scena unui teatru deasupra orchestrei. ♦ Parte a orchestrei care se afla în fața acestui zid. [Pron. -niu. / < fr. hyposcénium, cf. gr. hypo – sub, skene – scenă]. Vezi definitia »

COLUTÓRIU s. n. preparat de consistență vâscoasă, antiseptic sau antibiotic, în stomatologie, pentru badijonarea gingiilor și a pereților interni ai gurii. (‹ fr. collutoire) Vezi definitia »