háu interj. – Redă strigătele de chemare sau de bucurie, ca și lătratul. – Var. hău, hu. Creație expresivă, cf. aui. – Der. hăui (var. hăuli, hăuni, aoli), vb. (a țipa; a chema în gura mare; a cînta; a urla); hăucăi, vb. (a lătra), cf. rut. kaukati; haulă, s. f. (casă mare pustie), numită astfel datorită ecoului pereților săi; haot, s. n. (Munt., zgomot, larmă); hău, s. n. (abis, prăpastie), din pricina ecoului (Cihac, II, 663 și Philippide, Principii, 154 se gîndesc la o posibilă der. din ngr. χάος; DAR consideră etimonul necunoscut; Scriban pornește de la mag. hó „zăpadă”). Vezi definitia »

sau griff? – Partea din fata a gatului chitarii, peste care trec corzile si pe care se lucreaza cu degetele Vezi definitia »

rau Vezi definitia »

HAU interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui sau urletul lupului. – Onomatopee. Vezi definitia »

BLAU s.n. (Rar) A face blau = a lipsi de la lucru a doua zi după o sărbătoare. [< germ. blau]. Vezi definitia »