Definita cuvantului personificare
PERSONIFICÁRE s.f. 1. Faptul de a personifica; personificație. ♦ Figură de stil prin care se atribuie ființelor necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii și chiar unor idei abstracte însușiri și manifestări ale omului. V. prozopopee. 2. Întruchipare, încarnare. [< personifica].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu personificare
PÁDRE s.m. (De obicei ca termen de adresare în biserica creștină de Apus) Preot, părinte. [< it., sp. padre]. Vezi definitia »
PROPILITIZÁRE, propilitizări, s. f. Proces de transformare a porfiritelor în propilite. – Din fr. propylitisation. Vezi definitia »
REȚÍNERE, rețineri, s. f. Acțiunea de a (se) reține și rezultatul ei; oprire, rezervare. ♦ Măsură luată de organele de cercetare penală, în condițiile prevăzute de lege, de a lipsi de libertate o persoană pentru cel mult 24 de ore înainte de punerea sa sub urmărire. ♦ Retenție (3). – V. reține. Vezi definitia »
BOLBOCÍRE, bolbociri, s. f. v. BOLBOCI. – [DLRM] Vezi definitia »
méndre s. f. pl. – Capricii toane, pofte. Origine expresivă, cf. mandră, s. f. (terci de mălai), handră, buleandră, fleand(u)ră, șandra-mandra etc. S-a propus ca etimon alb. mendur „manieră, fel” (Cihac, II, 718; cf. Philippide, II, 723); lat. mendulum (Philippide, Principii, 151); germ. dialectal Männerle (Tiktin). Pentru mandră (pl. mendre, cf. Scriban), pare dubioasă der. sugerată de Bogrea, Dscor., IV, 832, din țig. mandró. Vezi definitia »