Definita cuvantului pipă
PÍPĂ s.f. 1. Conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decât secțiunea curentă. ♦ Tub de porțelan curbat folosit pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. Piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. [< engl., fr. pipe].

Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu pipă
hazáică (hazáici), s. f. – Gospodină. Rus. chozĕiskiĭ „de casă”. În Mold. Trebuie să provină din aceeași sursă hozate, s. n. pl. (Trans., unelte), chiar dacă nu se cunoaște etimonul imediat (după Candrea, din mag. hozatal „transport”). Vezi definitia »
țîță (-țe), s. f.1. Sîn, mamelă. – 2. Uger. – 3. Celulă de matcă la stup. – 4. (Arg., adj.) Perfect, excelent. – Var. înv. țiță. Mr. țîță, megl. țǫță, istr. țițe. Creație expresivă, poate anterioară rom., cf. lat. titĭa, titta (Diez, I, 415; Koerting 9564; Densusianu, Hlr., 198; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Pușcariu, 1742; REW 8759), cf. it. tetta, fr. tette, prov., cat., sp., port. teta; poate cuvînt de legat de lat. titus „porumbel” (Isidoro, XII, 7, 62), cf. napol. teta „găină”. Totuși, lat. nu este unica explicație posibilă, deoarece cuvîntul aparține limbajului infantil indoeurop.; gr. τιτθός „țîță”, τίτθη „doică”, alb. sisë, cicë, it. coiccia, zitta, sl. susŭ, cica, sb., cr. sisa, pol. cyc, germ. Zitze, etc. Explicația prin sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Domaschke 92) este mai puțin probabilă. Este vorba neîndoielnic de o creație expresivă proprie rom., care coincide desigur cu alte formații similare. Punctul de plecare poate fi ideea de tremur (țîțîi), cea de obiect ascuțit (țuț), cea de supt (țugu, țață) sau mai probabil, fiind vorba de creații spontane, toate trei la un loc. Uz general (ALR, I, 227). – Der. țîțoasă, adj. (cu sînii mari). Vezi definitia »
ACTORÍȚĂ, actorițe, s. f. (Înv.) Actriță. – Actor + suf. -iță. Vezi definitia »
fúgă (fúgi), s. f.1. Alergare, goană. – 2. Cursă. – 3. Părăsire grabnică, evadare. – 4. (Adv.) Iute, rapid, în goană. – Mr., megl. fugă, istr. fuge. Lat. fŭga (Pușcariu 663; Candrea-Dens., 667; REW 3548; DAR), cf. it., cat., sp., port. fuga.Der. fuga, vb. (Trans. de Vest, a alunga), care ar putea reproduce și lat. fugare (DAR), cf. mr. fugare, sp. fugar; fugaci, adj. (iute la fugă, rapid), care poate reprezenta și lat. fŭgācem (Candrea-Dens., 688; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, II, 10), dar care este mai curînd un der. cu suf. -aci, ca trăgaci, stîngaci, etc.; fugar, adj. (fugitiv); fugar, s. m. (fugit, evadat; armăsar; potîrniche albă, Tetrao lagopus); fugarnic, adj. (fugitiv), creație poetică și artificială); fugaș, s. m. (fugitiv); fugăreț, adj. (iute la fugă), prin transpunere a fr. fougueux, înv.; fugos, adj. (iute la fugă); fugău, s. m. (potîrniche albă, Tetrao lagopus; varietate de țînțar, Hydrometra paladum), cu suf. -ău (după ipoteza puțin probabilă a lui Drăganu, Dacor., V, 362, din încrucișarea lui fugi cu mag. fogoly „prizonier”). Cf. fugi. Vezi definitia »
GEOMORFÓZĂ s. f. barimorfoză. (< fr. géomorphose) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z