MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună apropiate de cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. miocène. Vezi definitia »

LIMFOGÉN, -Ă adj. care produce limfă, limfocite. (< fr. lymphogène) Vezi definitia »

TRINITROTOLUÉN s. n. Substanță solidă, galbenă, cristalină, fabricată din toluen și folosită ca exploziv cu care se încarcă proiectilele de artilerie; trotil. [Pr.: -lu-en] – Din fr. trinitrotoluène. Vezi definitia »

BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din activitatea unor țesuturi vii. Calcar biogen. ♦ (Substantivat, n.) Preparat obținut din culturi de bacterii care îmbogățește solul în azot și se folosește ca îngrășământ în agricultură. [Pr.: bi-o-] – Fr. biogène (<gr.). Vezi definitia »

PRURIGÉN, -Ă adj. care provoacă prurigo. (< fr. prurigène) Vezi definitia »