fáră s. f. – Castă, rasă. – Mr. fară. Ngr. φαρα, cf. alb. farë (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare să provină din longob. fara (Pușcariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), și a fost citat ca element v. germ. în rom., nejustificat, se pare, întrucît este vorba de un cuvînt împrumutat dintr-un idiom balcanic, în epocă recentă. În același timp, este cuvînt incert, întrebuințat de patru ori de Petru Maior, care folosește adesea cuvinte mr. (și acesta pare a fi cazul lui fară) și o dată într-un text popular din Hațeg, în care este posibil să fie o pătrundere a mr. După Mladenov 660, cuvîntul ar fi de origine tc. Vezi definitia »

ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v. Etimologie: magh. adomány. Cf. aslam, mîzdă, ujurie. Vezi definitia »

MARÚFLĂ s. f. v. maruflu. Vezi definitia »

TOPOCLÍMĂ s.f. Variație a elementelor meteorologice în atmosfera din imediata apropiere a solului. [< topo- + climă]. Vezi definitia »

corópcă (-ci), s.f. – 1. Ladă de negustor ambulant. – 2. Ramă de fereastră. – 3. Cantitate de 30 de piei tăbăcite. Rus. korobka „ladă” (Cihac, II 73). – Der. coropcar, s.m. (negustor ambulant). Cf. coroagă. Vezi definitia »