CONJÚNCȚIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau două cuvinte cu aceeași funcție sintactică. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și este falsă când cel puțin una dintre componente este falsă. ♦ Figură de stil care enunță o observație rezultată din asocierea unor aspecte de viață contradictorii; sinichioză. 2. (Astr.) Poziție în care se găsesc doi aștri care au aceeași longitudine cerească la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjuncțiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction]. Vezi definitia »

HETEROSPERMÍE s. f. prezența de semințe diferite ca formă sau conținut la aceeași plantă. (< fr. hétérospermie) Vezi definitia »

PERORÁȚIE s. f. partea finală a unui discurs, a unei cuvântări, rostită pe un ton însuflețit și emfatic; (p. ext.) vorbire însuflețită. (< lat. peroratio) Vezi definitia »

Set-Cookie: cookiename=cookievalue Vezi definitia »

IRIDOLOGÍE s. f. metodă de diagnosticare prin cercetarea irisului și a pupilei. (< fr. iridologie) Vezi definitia »