MONOLÓC adj. invar. (Despre avioane) Cu un singur loc; monoplas. [După fr. monoplace]. Vezi definitia »

OBORÓC, oboroace, s. n. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: obróc s. n.] – Din ucr. uborok. Vezi definitia »

PARAȘÓC s. n. garnitură destinată a amortiza șocurile, plasată în fața sau în spatele unui vehicul. (după fr. pare-chocs) Vezi definitia »

MOTÓC, motoci, s. m. (Reg.) Motan. – Cf. motan. Vezi definitia »

GHIÓC¹, ghioci, s. m. (Bot.; reg.) Albăstrea. – Et. nec. Vezi definitia »