HÚLĂ², hule, s. f. Mișcare ondulatorie a suprafeței mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. – Din fr. houle. Vezi definitia »

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -ință. Vezi definitia »

a avea o față de drum de țară expr. a fi ridat Vezi definitia »

RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierderea averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina. Vezi definitia »

-TÉCĂ elem. „dulap, cutie”, „colecție”. (< fr. -théque, cf. gr. theke) Vezi definitia »