strămuráre (-ắri), s. f. – Băț lung și ascuțit, prăjină cu vîrf de fier. – Var. strămur(ariță), străminare. Mr. strimurare, strimulare, megl. strămulari. Lat. *stimulāria, de la stimulāre „a incita” (Tiktin; REW 8261; Capidan 276; Candrea; cf. Cihac, I, 265). Var. strămur pare să reprezinte lat. stimulus; Tiktin crede că este o formă artificială, latinistă; dar nu există indicii că strămur ar putea fi calc latinizant al lui stimulus. Alb. strumullar provine din rom. (Capidan, Dacor., VII, 152). – Der. strămura, vb. (a înțepa, a excita; Bucov., a amenința). Vezi definitia »

ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa. Vezi definitia »

ANTICIPÁRE s. f. faptul de a anticipa; anticipație. ◊ (lingv.) pronunțare anticipată a unui sunet din silaba următoare. (< anticipa) Vezi definitia »

DEZALERGIZÁRE s. f. 1. imunizare la alergie. 2. (fig.) descătușare, eliberare. (< dez- + alergie + -iza) Vezi definitia »

PROTEJÁRE, protejări, s. f. Acțiunea de a (se) proteja și rezultatul ei; ocrotire, apărare; favorizare. – V. proteja. Vezi definitia »