TERMINÁȚIE, terminații, s. f. 1. Parte terminală a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt; terminare (2). ♦ (Rar) Desinență. – Din lat. terminatio. Vezi definitia »

SURSOLOGÍE s. f. studiu al surselor exterioare, străine ale unei opere literare. (< sursă + -logie) Vezi definitia »

umflație, umflații s. f. (iron.) inflație. Vezi definitia »

CROMATURÍE s.f. (Med.) Colorație anormală a urinei. [Gen. -iei. / cf. gr. chroma – culoare, ouron – urină]. Vezi definitia »

SIGILOGRAFÍE s. f. disciplină auxiliară a istoriei care studiază sigiliile; sfragistică. (< fr. sigilographie) Vezi definitia »