SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Prima perioadă din istoria societății primitive, care începe o dată cu constituirea aspectului actual al omului și cu apariția limbajului articulat. 6. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie. Vezi definitia »

DIAFANOMETRÍE s. f. studiul transparenței corpurilor. (< fr. diaphanométrie) Vezi definitia »

HOPLOMAHÍE s. f. luptă de gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci. (< fr. hoplomachie) Vezi definitia »

-CRAȚÍE elem. -crat. Vezi definitia »

TĂINICÍE, tăinicii, s. f. (Pop.) Taină, secret. – Tainic + suf. -ie. Vezi definitia »