BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj. Vezi definitia »

ASSÁI adv. (muz.) destul de, foarte (< it. assai) Vezi definitia »

hrai, hraíuri, s.n. (reg., înv.) casă mare și goală. Vezi definitia »

sălái s.n. (reg.) tăișul secerii; sălaică. Vezi definitia »

tărărái s.n., s.m. (reg.) 1. (s.n.) cântec continuu. 2. (s.m.) om aiurit, cu care nu te poți înțelege. Vezi definitia »