LÓGICĂ s.f. 1. Știință a demonstrației, a formelor și a legilor gândirii, ale raționării juste. ◊ Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care folosește în cercetare procedeul logic-matematic; logistică. ◊ Logică a științei = disciplină care cercetează produsele activității științifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. Gândire justă, raționament temeinic. 3. Cerință firească, temei, rațiune. [Gen. -cii. / cf. fr. logique, it., lat. logica, < gr. logos – rațiune]. Vezi definitia »

júbră (júbre), s. f. – Erupție, spuzeală. Mag. zsébre „într-o pungă” (Drăganu, Dacor., IX, 210). Sînt greșite der. propuse de Hasdeu, Istoria critică, I, 2, 256 (gr. σαπρός „murdar”) și Cihac, II, 161 (sl. svrŭbŭ „jeg”). Vezi definitia »

LINOGRAVÚRĂ s. f. procedeu de reproducere și multiplicare a unui desen prin imprimarea unei plăci gravate în linoleum. ◊ imaginea obținută. (< fr. linogravure) Vezi definitia »

CORDONÉTĂ s. f. 1. cordon mic. 2. șiret foarte fin de mătase, aur sau argint, folosit în broderie. (< fr. cordonnet) Vezi definitia »

ANTEDÁTĂ, antedate, s. f. Dată anterioară celei considerate ca prezentă sau anterioară unei date reale. – Ante- + dată (după fr. antidate). Vezi definitia »