POTGÁLȚ, potgálțuri, s. n. (Înv.) Guler înalt (la preoții catolici); guler dintr-o fâșie de pânză scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați) și care se prinde de cămașă cu butoni sau nasturi. (din rus. podgalstušnik < germ. Halstuch = cravată) Vezi definitia »

MĂLÚȚ, măluțuri, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mal; mălușor. – Mal + suf. -uț. Vezi definitia »

ZBALȚ, zbálțuri, s. n. Cerc, inel, verigă de fier sau de metal, manșon (2), v. zbanț¹. (din zbilț, cu o posib. influență vocalică din balț) Vezi definitia »

glonț (gloánțe), s. n. – 1. Greutate, obiect greu. – 2. Mic proiectil pentru armă de foc. – 3. Plumb la năvodul de pescuit. Creație expresivă, pe baza rădăcinii glo-, v. aici. Identitatea fonetică și semantică pe care o reprezintă cu g(o)lom(o)ț și clonț este evidentă. Primul sens apare numai în expresia „a cădea greu la stomac”. Originea cuvîntului a suscitat discuții; după Cihac, II, 501 și DAR, din mag. golyócs și galacs, der. care nu este satisfăcătoare; după Scriban, de la grăunte sau grunț. Skok 73 pleacă de la sb. glonta „glonț”, pe care îl der. din germ. Flinte „pușcă mică”; însă etimonul germ. nu satisface iar cuvîntul sb. este mai curînd de origine rom. Natura expresivă a lui glonț devine de asemenea evidentă prin der. săi; gloanță, s. f. (înv., proiectil de tun); glonțiș, s. n. (pietriș); glonțan, s. m. (pietriș, prundiș), cf. clonțan; glonțuros, adj. (pietros), cf. grunțuros. Din rom. provine sb. glonta și mag. golonc „glonț” (Edelspascher 14). Vezi definitia »

șolomắț, șolomắți, s.m. (reg.) șolomar (v.), vrăjitor al norilor. Vezi definitia »