PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana² + suf. -tor. Vezi definitia »

învrăjmășitór, învrăjmășitoáre, adj. (pop.) care învrăjmășește (dușmănește, învrăjbește). Vezi definitia »

nemuritor Vezi definitia »

zbârnâitór (-nâ-i-) adj. m., pl. zbârnâitóri; f. sg. și pl. zbârnâitoáre Vezi definitia »

EGALIZATÓR, -OÁRE I. adj. care egalizează. II. s.n. 1. amestec de rășină folosit în vopsitorie la netezirea și la obținerea unui luciu superior al peliculelor (2). 2. produs chimic cu proprietăți de egalizare (3) a coloranților. 3. dispozitiv care reglează presiunea apei, a aburilor într-o conductă. 4. aparat electronic care permite, cu ajutorul unor filtre, obținerea calității maxime la înregistrare sau la redare a unui casetofon. (< fr. égalisateur, /II/ égaliseur, /II, 4/ engl. equalizing) Vezi definitia »