CÓMĂ² s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mică diviziune a tonului perceptibilă cu urechea; semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. 2. (Rar) Virgulă. [< it. coma, germ. Komma, cf. gr. komma – fragment de frază]. Vezi definitia »

v'ârstă¹ (etate) s. f., g.-d. art. v'ârstei; pl. v'ârste Vezi definitia »

săsíță, săsíțe, s.f. (reg.) săsoaică, sască, săsoaie. Vezi definitia »

IDIOPLÁSMĂ s.f. (Biol.) Substanță celulară ipotetică, având un rol deosebit în procesele eredității. [Pron. -di-o-. / < fr. idioplasme]. Vezi definitia »

TESTOSTERÓNĂ s.f. v. testosteron. Vezi definitia »