DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil) și care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; în sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (împreună cu zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif. Vezi definitia »

FERMENTATÍV, -Ă adj. care poate fermenta sau produce o fermentație. (< fr. fermentatif) Vezi definitia »

OSTENSÍV, -Ă, ostensívi, -e, adj. Care caută a se arăta, a se remarca; care nu se ascunde. (< fr. ostensiv) Vezi definitia »

ADVERSATÍV, -Ă adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă (și s.f.) = propoziție coordonată care exprimă o opoziție față de coordonata ei; conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. [< lat. adversativus, cf. fr. adversatif]. Vezi definitia »

ADHORTATÍV s. n. formă a imperativului la persoana I plural, exprimând un îndemn. (< germ. Adhortativ) Vezi definitia »