mîrlí (-lésc, mârlít), vb. refl. – A se împreuna, a se împerechea (numai despre oi și capre). – Mr. mîrlire, megl. mărles, mărliri. Bg. mărlja (Conev 57; Candrea; Capidan, Dacor., V, 473), cf. slov. mrlit (Bogrea, Dacor., IV, 832). Ideea de la un lat. *mellῑre, în loc de *agnellῑre (Lambrior 107; Philippide, Principii, 147) este imposibilă, ca și cea de la un sl. mrŭkati (Miklosich, Slaw. Elem., 30). – Der. mîrlaci, s. m. (berbec de sămînță), din bg. mărlač (Conev 57); mîrlan, s. m. (dobitoc, grosolan, necioplit) pe care Giuglea, LL, I, 166, îl pune în legătură în mod echivoc cu lat. mās și sp. maroń, cf. bg. mîrlenie „copulație” (după Scriban, de la mîr, cu sensul de „persoană care bodogănește”); mîrlit, s. n. (copulație a oii sau a caprei); mîrliță, s. f. (oaie aptă de împerechere). Vezi definitia »

STIPULI- elem. „tulpiniță, stipul”. (< fr. stipuli-, cf. lat. stipula) Vezi definitia »

scofălí, scofălésc, vb. IV (reg.) a găti bine, a face mâncăruri bune. Vezi definitia »

perpelí (perpelésc, perpelít), vb. – 1. A pîrli, a prăji. – 2. (Refl.) A se frige, a se încălzi (la soare). – 3. (Refl.) A se neliniști, a se consuma. – Var. părpăli, pîrpăli, pîrpoli, pîrpori. Sb. pripaliti (Tiktin; Candrea), tratat drept creație expresivă, datorită terminației sale în -li. – Der. perpeleală, s. f. (neliniște); perpelici, s. m. (Olt., copil zburdalnic); parpalec, s. m. (poreclă disprețuitoare dată grecilor), probabil combinație glumeață cu gr. πάλληξ, cf. palicar, calabr. paddecu „țăran grec, nătîng”; perpelit, adj. (bolnăvicios, gălbejit). – Cf. prepeleac. Vezi definitia »

BIANCHI-BANDINELLI, Ranuccio (1900-1975), arheolog și istoric italian. Specializat în istoria artei etrusce și romane („Arheologie și cultură”, „Roma, centru al puterii”, „Roma, sfîrșit al artei antice”). Vezi definitia »