pioncăneálă, pioncănéli, s.f. (reg.) 1. strigătul caracteristic al curcilor; pioncăială. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăiat; pițigăială în vorbire. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă, pioncăială. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală. Vezi definitia »

LĂCRÍȚĂ, lăcrițe, s. f. Diminutiv al lui lacră. Vezi definitia »

DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. Știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina. Vezi definitia »

IZOBÁZĂ s. f. linie care unește punctele în care un strat geologic apare la aceeași altitudine. (< fr. isobase) Vezi definitia »

chilimoáță / chilimóț (reg.) s. f. / s. n., pl. chilimoáțe Vezi definitia »