mertíc (mertíce), s. n. – 1. Măsură de capacitate pentru solide, cu valoare variabilă, echivalînd între 1 și 7 litri. – 2. Uium. – 3. Rație, porție. Origine neclară. Pare să provină din ngr. μεριτιϰόν, ngr. μερτιϰόν „parte”, de unde a trecut în v. sb. mèrtik (sec. XIV, cf. Vasmer, Gr., 97), sb., cr., slov. mertuk, mag. mérték. Cuvîntul se explică în ngr. prin μερίδιον „parte”, μερίζω „a împărți”. Fără îndoială, se poate explica prin mag. mérték, considerat ca der. din mérni „a măsura” (Cihac, II, 515; Miklosich, Fremdw., 110; Berneker, II, 38; Gáldi, Dict., 94). Der. din ngr. merge mai bine cu sensul al treilea și cu der. mertici, vb. (a rupe în bucăți, a bucățeli). Vezi definitia »

AZÓTIC (‹ fr. {i}) Adj. Acid ~ = acid anorganic, oxigenat al azotului, lichid incolor, corosiv, puternic agent oxidant; acid nitric; (pop.) apă-tare. La concentrația de 98 la sută aprinde lemnul, hîrtia; distruge țesuturile; se întrebuințează la fabricarea îngrășămintelor, a explozibililor, a fibrelor artificiale, a acidului sulfuric, a coloranților etc. Vezi definitia »

DISMENORÉIC, -Ă adj. Referitor la dismenoree. [< fr. dysmenorrhéique]. Vezi definitia »

CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. Vezi definitia »

SEISMOTECTÓNIC, -Ă I. adj. referitor la seismotectonică. II. s. f. tectonică seismică. (< fr. séismotectonique) Vezi definitia »