Definita cuvantului geniu
GÉNIU1 s.n. I. 1. Talent, dispoziție naturală, capacitate de creație excepțională, rezultat al dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană care are asemenea calități. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, ființă supranaturală (bună sau rea) care în credințele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. génie].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu geniu
mungíu (mungíi), s. m. – Lumînărar. Tc. munci (Șeineanu, III, 86; Lokotsch 1510), din per. mum „lumînare”. – Der. mungerie, s. f. (lumînărie). Sec. XIX, înv. Vezi definitia »
schiligíu, schiligíi, s.m. (reg.) muncitor într-o schelă (într-un mic port). Vezi definitia »
EVANTÁLIU s. n. v. evantai. Vezi definitia »
spáțiu (-ii), s. n. – Întindere cu trei dimensiuni. Lat. spatium (sec. XIX), dublet al lui spas. – Der. spația, vb. (a rări); spaționa, vb. (a spația), din germ. spationieren (Candrea); spațios, adj. (larg, încăpător), din fr. spacieux. Vezi definitia »
smolițíu adj. m. (înv.) brunet. Vezi definitia »