obráț (obráțe), s. n. – (Mold.) Teren care are o prăjină lățime și patru lungime. Sl. obratu „hotar”, din obratiti „a (se) vărsa, a se răsturna” (Cihac, II, 222; Tiktin; Conev 78). Probabil bazat pe capacitatea de a ara al unei perechi de boi, ca în sp. arada. – Der. obrație, s. f. (îngrăditură, loc îngrădit); obrăți, vb. (a parcela un teren); obrățește, adv. (în parcele de un obraț fiecare). Vezi definitia »

SCHITULÉȚ, schitulețe, s. n. Diminutiv al lui schit. – Schit + suf. -uleț. Vezi definitia »

pășunáriț, pășunáriți, s.m. (reg.) proprietar de oi care își încredințează altuia turma pentru pășunat. Vezi definitia »

VĂITĂRÉȚ, -EÁȚĂ, văităreți, -e, adj. (Rar.) Văitător. – Văita + suf. -ăreț. Vezi definitia »

făcăleț, făcălețe s. n. penis. Vezi definitia »