vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri Vezi definitia »

soreáță², soréțe, s.f. (reg.) 1. floarea soarelui. 2. loc cultivat cu floarea soarelui. Vezi definitia »

DOCÉNȚĂ s. f. titlul și demnitatea de docent; examen pentru obținerea acestui titlu. (< it. docenza) Vezi definitia »

APARTENÉNȚĂ s.f. Faptul de a aparține cuiva sau de ceva. [Cf. fr. appartenance, it. appartenenza]. Vezi definitia »

TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ătură. Vezi definitia »