biruí (biruiésc, biruít), vb. – 1. A fi mai puternic ca cineva. – 2. A învinge, a supune. – 3. (Înv.) A domina, a guverna, a avea autoritate. – Var. (înv.) birțui. Mag. birni „a poseda” (DAR). – Der. biruită, s. f. (înv., victorie); biruitor, adj. (stăpân, suveran, învingător); biruință, s. f. (victorie). Vezi definitia »

cuștuluí, cuștuluiésc, vb. IV (reg.) a gusta. Vezi definitia »

BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre forțele naturii: la pers. 3) A lovi insistent și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦ Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri) A pustii, a devasta, a face ravagii. 2. Tranz. (Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (Reg., în imprecații) A pedepsi, a bate. Să (mă) bântuie (Dumnezeu)! – Din magh. bántani. Vezi definitia »

ȚĂRCUÍ, țărcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A adăposti, a închide vitele, oile într-un țarc (1). 2. P. gener. A împrejmui, a îngrădi. – Țarc + suf. -ui. Vezi definitia »

BLĂNUÍ, blănuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îmblăni. – Blană + suf. -ui. Vezi definitia »