hrúbă (hrúbe), s. f. – 1. Încăpere subterană, subsol. – 2. Colibă, bordei îngropat. – 3. Parte exterioară a hornului. Mag. huruba „colibă îngropată” (Cihac, II, 507; DAR). Ultimul sens pare să fie în legătură cu rut. hruba „sobă” (Candrea; Scriban). Der. pe baza bg. koruba „scorbură într-un trunchi de copac”, cf. alb. korubë „stup” (Conev 80) nu este probabilă. Nu este clară nici legătura cu germ. Grube (Tiktin). Cf. țig. hrobos „șanț”, poate din rom. Vezi definitia »

scárdă s.f. (reg.) iarba-Sfintei-Mării. Vezi definitia »

TROÁHNĂ, troahne, s. f. (Pop.) Guturai, răceală, gripă. – Et. nec. Vezi definitia »

EVIDÉNȚĂ s.f. 1. Caracterul a ceea ce este evident; certitudine, claritate. ♦ Ceea ce apare clar sau atrage atenția. ◊ A scoate în evidență = a reliefa, a sublinia, a remarca. 2. Înregistrare, însemnare a tot ceea ce ține de o activitate, de o chestiune etc. [Cf. it. evidenza, lat. evidentia]. Vezi definitia »

stófă (-fe), s. f. – 1. Postav, țesătură. – 2. Fire, natură, caracter. – Var. ștofă. – Mr. stofă. Germ. Stoff, parțial prin intermediul it. stoffa › ngr. στόφα (Cihac, II, 394; Borcea 206), cf. rus. stof (Sanzewitsch 210). Pentru sensul al doilea, cf. cumaș. Vezi definitia »