rîncă s. f. – Inel, cerc, postoroncă, gînj. Sl. rąka „mînă” (Cihac, II, 278). Cf. rîncaci. Este dubletul lui rochiță, s. f. (sprijinul loitrei), în Trans., prin intermediul mag. rakonca (Scriban). – Cf. răcodelie, rucaviță. Vezi definitia »

AUTOGRÉFĂ s.f. Autoplastie. [Cf. fr. autogreffe]. Vezi definitia »

ȚĂRĂNCÚȚĂ, țărăncuțe, s. f. Diminutiv al lui țărancă; tărancă tânără, fată de țăran. – Țărancă + suf. -uță. Vezi definitia »

prostăláncă s.f. (reg.) femeie proastă, toantă, nătângă. Vezi definitia »

TIFLOCOLÍTĂ s. f. colită cu localizare predominant cecală. (< fr. typhlocolite) Vezi definitia »