POZITIVÍSM s. n. 1. Curent filozofic din sec. XIX-XX care respinge filozofia ca reprezentare teoretică generalizată a lumii, susținând că se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. ♦ Curent în științele juridice care admite numai existența dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme. Vezi definitia »

SEXUALÍSM s. n. 1. stare a unei ființe care are sex. 2. sexualitate erijată în principiu. (< fr. sexualisme) Vezi definitia »

NEOCLASICÍSM s. n. Curent în artă, literatură și arhitectură apărut în sec. XVIII care își ia ca model arta, literatura și arhitectura clasică (antică). [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-classicisme. Vezi definitia »

FUNCȚIONARÍSM s.n. Tendința birocratică a unei persoane de a considera toate problemele numai din punctul său individual de vedere și nu din acela al interesului general; atitudine indiferentă, lipsită de interes și devotament față de munca îndeplinită; birocratism. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. fonctionnarisme]. Vezi definitia »

FOURIERÍSM s. n. Doctrină socialistă utopică franceză creată de Ch. Fourier și de discipolii lui în prima jumătate a sec. XIX. [Pr.: fu-ri-e-] – Din fr. fouriérisme. Vezi definitia »