ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus. Vezi definitia »

HÁBITUS s. n. 1. Aspect fizic exterior al unui individ, capabil să prezinte indicații asupra stării de sănătate a individului respectiv. 2. Aspect exterior specific pe care îl capătă cristalele prin dezvoltarea diferită a fețelor. – Cuv. lat. Vezi definitia »

ALTOSTRÁTUS s.n. Formație de nori situată la altitudine medie de 6000 m, prezentând forma unui strat uniform de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. [< fr. altostratus]. Vezi definitia »

LÚPUS s. n. Boală a pielii și a mucoaselor, adesea de natură tuberculoasă, caracterizată prin apariția unor noduli care ulcerează, lăsând cicatrice întinse, deformante. – Din fr. lupus. Vezi definitia »

ESCLÚS, -Ă adj. v. exclus. Vezi definitia »