ȚIITÓR, -OÁRE, țiitori, -oare, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Concubină. 2. S. f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (Înv.) Care ține mult timp; durabil. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor. Vezi definitia »

PÍCTOR, pictori, s. m. Artist plastic care se ocupă cu pictura (1). ♦ Fig. Scriitor care descrie sugestiv fizicul și caracterul personajelor, scene din viată, din natură etc. – Din lat. pictor. Vezi definitia »

OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. Vezi definitia »

POLIPÓR s.m. Ciupercă cu pori, cărnoasă, din clasa bazidiomicetelor, care crește pe arbori. [< fr. polypore]. Vezi definitia »

FAIANȚATÓR, -OÁRE, faianțatori, -oare s. m. și f. Muncitor calificat în operația de faianțare; faianțar. [Pr.: fa-ian-] – Faianța + suf. -tor. Vezi definitia »