ONÓR s.n. 1. (Mai ales în pl.) Semne exterioare de cinstire, de respect, de prețuire deosebită pentru cineva; (p. ext.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.) A da onorul = a prezenta arma în semn de salut la primirea unui șef, la parăzi etc.; a face onorurile (casei) = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă (la o recepție). 2. V. onoare. [Pl. -ruri. / cf. fr. honneur]. Vezi definitia »

ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. Vezi definitia »

ADIATÓR s.n. Aparat simplu pentru efectuarea operațiilor de adunare și scădere. [Pron. -di-a-. / < germ. Addiator]. Vezi definitia »

VÂRFȘÓR s. n. v. vârfușor. Vezi definitia »

TENSÓR, tensori, s. m. Obiect matematic definit în cadrul algebrei și geometriei, frecvent utilizat în fizică, reprezentând o generalizare a noțiunii de vector. – Din fr. tenseur, germ. Tensor. Vezi definitia »