HUIÁLĂ, huieli, s. f. (Reg.) Vâjâit prelung; vuiet. [Pr.: hu-ia-] – Hui + suf. -eală. Vezi definitia »

șátră (șétre), s. f. – 1. Cort. – 2. Cort, sălaș portabil al țiganilor nomazi. – 3. Familie de țigani. – 4. Baracă, magherniță. – 5. (Maram.) Foișor. Sl. šatĭrŭ, bg., cr. šator (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 386; Ivănescu, BF, VI, 104), poate din tc. (per.) çadir (Miklosich, Fremdw., 128; Roesler 609), sau chirchizul šatyr (Vasmer, III, 379), cf. ceadîr. Der. din gr. ἐξέδρα (Diez, Gramm., I, 128) sau dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 341) este foarte ipotetică. – Der. șetrar (var. șătrar), s. m. (țigan nomad; slujbaș al Palatului însărcinat cu organuzarea taberelor); șetrărie, s. f. (slujba de șetrar). Vezi definitia »

TARSÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a cartilajelor tarsiene. [< fr. tarsite]. Vezi definitia »

PROSTIGMÍNĂ s. f. alcaloid de sinteză cu acțiune stimulantă asupra sistemului nervos. (< fr. prostigmine) Vezi definitia »

ÁRTĂ s. f. 1. formă a activității umane care oglindește realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparțin acestei forme. ♦ operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. ◊ ĕ liberale = denumire dată în învățământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei și teoriei muzicii (quadrivium). 2. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate. ♦ ~ militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului. (< fr. art, lat. ars, artis) Vezi definitia »