TERMINÁȚIE s.f. 1. Partea terminală a unui lucru. 2. (Lingv.) Sunet (sau grup de sunete) care se află la sfârșitul unui cuvânt. ♦ (Rar) Desinență. [Gen. -iei. / cf. lat. terminatio, fr. terminaison]. Vezi definitia »

POLIRITMÍE s. f. suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite, care evoluează simultan. (< fr. polyrythmie) Vezi definitia »

ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. Adnotare. – Din lat. adnotatio, annotatio. Vezi definitia »

LITOTIPOGRAFÍE s. f. arta de a reproduce litografic o planșă imprimată cu caractere tipografice obișnuite. (< fr. lithotypographie) Vezi definitia »

COMPLEMENTÁȚIE s. f. (biol.) restabilire a fenotipului primar, consecutivă unei unități apărute într-o genă. (< fr. complémentation) Vezi definitia »