pronúme (pronúme), s. n. – 1. Parte de vorbire care ține locul unui substantiv. – 2. Nume (de familie). – Fr. pronom, tratat după paralelismul nom – nume (după opinia neverosimilă a lui Tiktin, rom. ar fi un calc din rus. prozvanie). Cel de al doilea sens este rezultatul unei duble confuzii, a fr. pronom cu prénom, și sensul de „nume de botez” cu cel de „supranume”; pentru care unii puriști recomandă forma prenume, s. n., care se folosește numai pentru prenumele latine. Vezi definitia »

PANDURÍME s. f. (Rar) Mulțime de panduri, totalitatea pandurilor. – Pandur + suf. -ime. Vezi definitia »

sănătățíme s.f. (înv.) salubritate a factorilor naturali. Vezi definitia »

BOIERÍME s. f. Totalitatea boierilor; mulțime de boieri; clasa boierească. – Boier + suf. -ime. Vezi definitia »

ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; (prin restricție) ciocoime. ♦ Partidul conservator (al boierilor). – Din albastru² + suf. -ime. Vezi definitia »