boc, interj. – Imită zgomotul unei lovituri continue sau al unei ciocănituri. Uneori se folosește în alternanță cu cioc. Creație expresivă. Este de remarcat paralelismul der. săi cu cei al lui cioc. Der. bocăi, vb. (a tuși); bocan, s. n. (ciocan); bocăni, vb. (a lovi, a ciocăni; a îmbolnăvi); bocănitoare, s. f. (pasăre, ciocănitoare); bocănitură, s. f. (lovitură; zgomot); bocoi, s. n. (pietricică), cf. Iordan, BF, VI, 164; boacăn, adj. (imperfect, neplăcut; exagerat, gogonat), al cărui sens primitiv a fost probabil „făcut în mod grosolan, ca prin lovituri de ciocan”, cf. cuvîntul următor; bocăneț, adj. (diform, prost făcut); boancă, s. f. (trunchi, butuc, ciot; plantă, vetrice); boanță, boață, s. f. (greșeală colosală, stîngăcie, aiureală), pe care DAR îl reduce la boț, poate prin atribuirea sensului de „chiftea”, care nu ne este cunoscut; boroboa(n)ță, s. n. (trăznaie, prostie), care pare a fi formație glumeață, deși nu de îndeajuns de clară, pe baza lui tărăboanță. Simplă var. a lui boancă pare a fi bocnă, s. f. (trunchi), al cărui semantism exact este neclar, căci se folosește numai în expresii fixe, de tipul înghețat bocnă (Vlahuță) sau adormit bocnă. Întrucît exprimă noțiunea de ceva tare și insensibil, DAR a crezut că era vorba de numele unui mineral; Candrea și Scriban preferă să-l lase fără explicație. Este firească, de altfel, reprezentarea noțiunii de „insensibil” prin imaginea unui trunchi, cf. fr. dormir comme une souche, sp. estar hecho un tronco, dormir como un tronco. Trebuie să adăugăm că Drăganu, Dacor., VIII, 135, explică pe boacănă „colosal” prin mag. bakkana, bakkano „gaură”, care pare a se folosi cu același sens figurat din rom.; și că bocnă, după Scriban, înseamnă „lut ars” și derivă din rus. bok „coastă”. Vezi definitia »

NEOBARÓC, -Ă I. adj. care aparține unui stil succesor barocului. II. s. n. curent și stil artistic de la începutul sec. XIX, care încearcă să reînvie barocul. (< fr. néobaroque) Vezi definitia »

-VÓC elem. voci-. Vezi definitia »

ȘOC s.n. Lovitură, ciocnire bruscă și violentă între două corpuri. ♦ Unitate de șoc = formație specializată în operații îndrăznețe asupra anumitor obiective. V. comando. 2. Tulburare gravă, bruscă și violentă a funcțiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operații chirurgicale, anestezii etc. ◊ Șoc nervos = dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocat de o emoție puternică; tratament de șoc = metodă terapeutică constând din crearea unei perturbații bruște bolnavului. [< fr. choc, cf. engl. shock – a zgudui]. Vezi definitia »

motóc², -oácă, motóci, -oáce, adj. (reg.) prost, neghiob, greoi, slab, mic. Vezi definitia »