STRUNGĂREÁȚĂ, strungărețe, s. f. 1. Spațiu mai mare între dinți, mai ales între incisivii maxilarului superior; strungă (2). 2. Găleată în care se mulg oile (la stână). – Strungă + suf. -ăreață. Vezi definitia »

NEURODERMÍTĂ s.f. Dermatoză alergică cu aspect de lichen. [Var. nevrodermită s.f. / cf. fr. neurodermite]. Vezi definitia »

DÓXĂ s. f. sg. (Fam.) Minte, pricepere, deșteptăciune. – Din ngr. dóxa. Vezi definitia »

tátă (-ți), s. m. – Părinte. – Var. tătîne, pl. tătîni. Mr. tată, pl. tătîni, megl. tată, pl. tătǫni, istr. tǫtę. Lat. tata (Diez, I, 413; Pușcariu 1718; REW 8596; Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu, Lr., 281), cf. vegl. tuota, alb. tatë, it. de S. tata, it. dial. tato „tată, bunic”, tata „stăpînă”, v. fr. taie, sp., port. tata. Der. din sl. tata, cf. sb., ceh., pol. tata, mag. tata (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Miklosich, Lexicon, 983) nu este probabilă; coincidența se explică prin izvorul expresiv comun, cf. și gr. τάτα, ngr. τατᾶς. Uz general (ALR, I, 152). Are decl. dublă, datorată aspectului său formal; art. tata și tatăl, genitiv tatei și tatălui. Această ultimă formă pare să se explice prin nevoia de a împiedica întîlnirea unei terminații f. cu posesivul m. spune tatălui tău, nici o dată tatei său; din același motiv se preferă uneori folosirea fără flexiune spune tată-tău, sau cu art. antepus, ca la numele proprii spune lui tată-său. Var. tătîne se explică de obicei prin forma vulgară a lat. tata (Densusianu, GS, 139; Rosetti, I, 104), cf. barba, barbanis „unchi dinspre tată”; dar această declinare este de origine germanică și ne putem îndoi că a influențat latina din Dacia. Este vorba probabil de -ne paragogic, ca în it. (Rohlfs, It., 432), cf. cine, sine, sau susținută de echilibrul tată-tătîni cu frate-frățîni sau cu om-oameni (ca noră-nurori, față de soră-surori). – Der. tătînesc, adj. (înv., patern). Vezi definitia »

FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. Vezi definitia »