ANOMALÍE s.f. Stare a celui anormal; abatere de la o regulă, de la o normă. ♦ Defect grav, meteahnă, beteșug. [Gen. -iei. / cf. fr. anomalie, it. anomalia, lat., gr. anomalia]. Vezi definitia »

ODONTOLOGÍE s.f. Ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul dinților și al bolilor lor. V. stomatologie. [Pron. -iei. / < fr. odontologie, cf. gr. odous – dinte, logos – studiu]. Vezi definitia »

HIPSOTERAPÍE s.f. Folosire terapeutică a climatului de altitudine. [Gen. -iei. / < fr. hypsothérapie, cf. gr. hypsos – înalt, therapeia – tratament]. Vezi definitia »

TOPOLOGÍE s. f. Ramură a matematicii care studiază proprietățile mulțimilor de puncte neschimbătoare față de unele transformări. ♦ Structură matematică definită pe un spațiu cu ajutorul unor părți ale acestui spațiu. – Din fr. topologie. Vezi definitia »

EROTOMANÍE s. f. psihopatie caracterizată prin predominarea ideilor sexuale; obsesie sexuală. (< fr. érotomanie) Vezi definitia »