FONOAUDIOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre funcțiile auditivă și fonatorie. [Pron. -no-a-u-di-o-, gen. -iei. / cf. fr. phonoaudiologie]. Vezi definitia »

INDÚCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorită acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență¹ (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio. Vezi definitia »

PARADOXÍE s. f. practicarea activității sexuale fie prea devreme, fie prea târziu; manifestare anormală în timpul activității genitale; paradoxism (2). (< fr. paradoxie) Vezi definitia »

CERBĂRÍE, cerbării, s. f. (Rar) Loc, teren unde sunt ținuți cerbii. – Cerb + suf. -ărie. Vezi definitia »

SPELEOSTOMÍE s. f. deschidere operatorie a unei caverne pulmonare tuberculoase. (< fr. spéléostomie) Vezi definitia »