DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia. Vezi definitia »

gaură, găuri s. f. 1. spargere, furt. 2. (pub.) înșelătorie, fraudă, delapidare. 3. pagubă. 4. vagin. Vezi definitia »

TETRACLORÚRĂ, tetracloruri, s. f. Combinație a clorului cu un corp simplu tetravalent. ◊ Tetraclorură de carbon = lichid greu, incolor, cu miros plăcut care se folosește ca solvent pentru grăsimi, lacuri etc., la fabricarea insecticidelor și la umplerea unor stingătoare de incendii. – Din fr. tétrachlorure. Vezi definitia »

GOSPODĂRIOÁRĂ, gospodărioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui gospodărie (1). [Pr.: -ri-oa-] – Gospodărie + suf. -ioară. Vezi definitia »

IEPUROÁICĂ, iepuroaice, s. f. Femela iepurelui. – Iepure + suf. -oaică. Vezi definitia »