tétea s. m. – Tată. Țig. tetea. Cuvînt care se folosește numai vorbind despre țigani sau vorbind ca ei. Originea cuvîntului țig. este incertă, probabil este o creație spontană, ca tată, sau din gr. τέττα; der. din rom. tată (Graur 192) este improbabilă. Uzul popular al lui tetea (Tiktin) nu pare posibil fără intenții ironice. Vezi definitia »

Marea Britanie Vezi definitia »

norureá s.f. (reg.) noră, noruliță, norucă, noruță. Vezi definitia »

BACCEÁ, baccele, s. f. (Depr.) Bătrân ramolit, cu idei învechite. – Comp. tc. bacı. Vezi definitia »

NÓUĂSPREZECELEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al optsprezecelea și al douăzecilea. ◊ Expr. (Rar) Al nouăsprezecelea cer = culmea fericirii, a măririi, a prețuirii. – Nouăsprezece + le + a. Vezi definitia »