tărbúc (-ce), s. n. – Plasă de pescuit în formă de sac, minciog mare. – Var. tărbuf, tărboc, tîrboc, tîrbuc, tîrbog, tărăbuf, tărăbuță. Bg. tărbuh „burtă, stomac” sb. trbok, trbuk (Candrea; Scriban); este dubletul lui tîrban, s. n. (Banat, stomac), din sb. trba, der. tîrbănos, adj. (cu pîntecele mare). Vezi definitia »

sfândúc s.m. (reg.; în loc. adv.) ca din sfânduc = ca din senin. Vezi definitia »

ghiurlúc s.m. (reg.) 1. o buruiană. 2. o pășune. Vezi definitia »

irúc adj. m. (reg.) harnic, vioi, dezghețat. Vezi definitia »

TRABÚC s. n. țigară de foi. (< germ. Trabuko) Vezi definitia »