FORMÚLĂ, formule, s. f. 1. Enunț precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operații; expresie precisă, generală și invariabilă a unei idei, a unei relații, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare, consacrată prin uz, cu care te adresezi unei autorități sau unei persoane. ♦ Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau care, scrisă, cuprinde termenii expreși în care trebuie redactat un act, o sentință etc. 2. Relație alcătuită din litere, cifre și semne matematice, constituind o identitate în care unul dintre membri este considerat ca expresie a celuilalt sau ca regulă de urmat pentru a calcula valoarea celuilalt. 3. Expresie în simboluri chimice care reprezintă compoziția calitativă și cantitativă a moleculei unei substanțe. 4. Parolă. 5. Mijloc, soluție. – Din fr. formule, lat. formula. Vezi definitia »

IODÚRĂ s.f. Sare a acidului iodhidric. [< fr. iodure]. Vezi definitia »

MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. Vezi definitia »

SPOIÁLĂ, spoieli, s. f. Faptul de a (se) spoi; spoit¹, văruială. ♦ (Concr.) Strat protector cu care se acoperă suprafața unui obiect. ♦ Fig. Însușire superficială a unor maniere civilizate, a unor noțiuni de cultură etc.; pospăială. ♦ (Peior.) Fard. [Pr.: spo-ia-] – Spoi + suf. -eală. Vezi definitia »

TELECOMÁNDĂ s.f. (Tehn.) Transmiterea la distanță a unei comenzi; ansamblul mijloacelor care permit o astfel de transmitere. [Cf. fr. télécommande]. Vezi definitia »