GÉNIU¹ s.n. I. 1. Talent, dispoziție naturală, capacitate de creație excepțională, rezultat al dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană care are asemenea calități. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, ființă supranaturală (bună sau rea) care în credințele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. génie]. Vezi definitia »

PERITÉLIU s.n. (Anat.) Țesut conjunctiv care înconjură vasele mici. [< fr. périthélium]. Vezi definitia »

PERIHÉLIU s.n. (op. afeliu) Punctul cel mai apropiat de Soare de pe orbita unei planete; timpul în care planeta respectivă se află în acest punct. [Pron. -liu, var. perihelie s.f. /< fr. périhélie, germ. Perihelium, cf. gr. peri – împrejur, helios – Soare]. Vezi definitia »

POSESÓRIU, -IE adj. (Despre o acțiune judiciară) Care are ca obiect apărarea posesorului împotriva deposedării sau tulburării acțiunii. [Pron. -riu. / < fr. possessoire]. Vezi definitia »

BRĂILOIU, Constantin (1893-1958, n. București), muzicolog, folclorist și compozitor român. M. coresp. al Acad. (1946). Prof. univ. la București. Întemeietor al Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români din București și al arhivelor internaționale de muzică populară din Geneva. Muzică de cameră, instrumentală și vocală. Studii de etnomuzicologie („Muzica populară românească”), culegeri de melodii populare. A dezvoltat cercetarea în spirit științific a folclorului românesc. Unul dintre inițiatorii etnomuzicologiei mondiale. Vezi definitia »