absolutóriu, -ie I. adj. care iartă un delict, un păcat etc. II. s. n. 1. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligație. 2. act de absolvire a unei școli. (< lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium) Vezi definitia »

HÉLIU s. n. gaz inert, inodor, neinflamabil și foarte ușor. (< fr. hélium) Vezi definitia »

dóliu (-ii), s. n. – 1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva. – 2. Semn exterior prin care se exprimă doliul. – 3. (Arg.) Murdărie strînsă sub unghii. Fr. deuil, sau mai curînd it. doglio cu sensul din fr. – Der. îndolia, vb. (a produce doliu). Vezi definitia »

SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu. Vezi definitia »

buiurdíu (-íe), s.n – (Înv.) Ordin, decret. – Var. buiuruldiu, buiurultiu, buiurlău, buiurdismă. Tc. buyur(ul)du „ordin dat de un guvernator de provincie” (Șeineanu, III, 22); ultima var. din ngr. μουπγιουρντισμα. – Der. buiurdusi (var. buiurdi), vb. (a confirma prin decret, a comunica oficial), din tc. buyurmak, aorist buyurdy, sau din ngr. μουπγιουρντίζω, care provine din tc. (Gáldi 156). Vezi definitia »