ÎMPĂCIUITORÍSM s.n. Atitudine conciliatoristă, de aplanare a conflictelor de clasă. ♦ (P. ext.) Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [Pron. -ciu-i-. / < împăciuitor + -ism, după rus. primirencestvo]. Vezi definitia »

NEODARWINÍSM s.n. Orientare în biologie care nu admite intervenția directă a factorilor de mediu și moștenirea caracterelor dobândite, explicând numai cu ajutorul selecției dezvoltarea organelor și a însușirilor folositoare vieții. [Cf. fr. néo-darwinisme]. Vezi definitia »

CRITICÍSM s. n. 1. Denumire dată de Kant și de adepții săi propriei lor doctrine filozofice, care considera că orice filozofie și orice cunoaștere trebuie precedată de o „critică” a capacității de cunoaștere însăși. 2. Tendință exagerată de a critica. – Din fr. criticisme. Vezi definitia »

METODÍSM s. n. doctrină religioasă cu principii morale foarte severe, practicată de o sectă anglicană. (< fr. méthodisme) Vezi definitia »

DINAMOMETAMORFÍSM s. n. metamorfism cauzat mai ales de presiune. (< fr. dynamométamorphisme) Vezi definitia »