uceníc (-ci), s. m. – 1. Discipol, elev. – 2. Tînăr care învață o meserie. – Var. Munt. ocinic. Sl. učenikŭ, de la učiti „a învăța” (Miklosich, Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der. ucenici (var. înv. uceni), vb. (a studia); ucenicie, s. f. (studiu; învățare); ucenică (var. uceniță), s. f. (elevă; tînără care învață o meserie); ocenie, s. f. (instrucție militară), din rus. ucenie, sec. XIX, înv. Vezi definitia »

FÉNIC adj.m. Acid fenic = fenol. [< fr. phénique]. Vezi definitia »

CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo]. Vezi definitia »

SPIROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la spirometrie. [< fr. spirométrique]. Vezi definitia »

TIOSULFÚRIC adj.m. Acid tiosulfuric = acid hiposulfuros. [< fr. thiosulfurique]. Vezi definitia »