obráț (obráțe), s. n. – (Mold.) Teren care are o prăjină lățime și patru lungime. Sl. obratu „hotar”, din obratiti „a (se) vărsa, a se răsturna” (Cihac, II, 222; Tiktin; Conev 78). Probabil bazat pe capacitatea de a ara al unei perechi de boi, ca în sp. arada. – Der. obrație, s. f. (îngrăditură, loc îngrădit); obrăți, vb. (a parcela un teren); obrățește, adv. (în parcele de un obraț fiecare). Vezi definitia »

TURCALÉȚ s. m. v. turculeț. Vezi definitia »

STURZULÉȚ, sturzuleți, s. m. Sturzișor. – Sturz + suf. -uleț. Vezi definitia »

ștolț³ s.n. (reg.) umărul osiei. Vezi definitia »

ZBANȚ¹, zbánțuri, s. n. (Var.) Zbalț, ~. (cf. zbalț) Vezi definitia »