Definita cuvantului refracție
REFRÁCȚIE s.f. Fenomenul de deviere a unei raze luminoase ori sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite. ♦ Indice de refracție = număr care reprezintă câtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul respectiv din care provine. [Gen. -iei, var. refracțiune s.f. / cf. fr. réfraction, germ. Refraktion].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu refracție
PIROFILÍE s. f. 1. atracție patologică către foc. 2. calitatea a ceea ce este pirofil (II). (< fr. pyrophilie) Vezi definitia »
INVÍDIE s.f. Sentiment de părere de rău, de ciudă etc. provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă, ciudă. [Gen. -iei. / < lat., it. invidia]. Vezi definitia »
DIGITÁȚIE s. f. Tehnica repartizării degetelor pe clapele sau pe coardele instrumentelor muzicale ori pe clapele mașinii de scris etc., pentru a obține un randament maxim. – Din fr. digitation. Vezi definitia »
EXCÍZIE, excizii, s. f. Extirpare a unei porțiuni de țesut sau de organ. ♦ Tăiere, scoatere a unui fragment dintr-un material sau dintr-o piesă. – Din fr. excision. Vezi definitia »
ARMONÍE1, armonii, s. f. 1. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg; acord, concordanță. ♦ Bună înțelegere. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie). ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură. 2. Concordanță fonică între sunetele unui acord. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile în compoziție. – Fr. harmonie (lat. lit. harmonia). Vezi definitia »