lăútă (-te), s. f. – Instrument muzical. – Var. alăută. Tc. lauta, din arab. al ’ūd (T. Papahagi, GS, VII, 294), cf. ngr. λαοῦτο, bg. lauta, alb. lavut, it. liuto (calabr. lautu), fr. luth, sp. laud, port. alaude, germ. Laute. Der. lăutar, s. m. (muzicant țigan, violonist etc.; trîntor, bărzăun), cu var. alăutar, (a)lăutaș; lăutăreasă, s. f. (nevastă de muzicant; dans specific); lăutăresc, adj. (caracteristic lăutarilor); lăutărește, adv. (ca lăutarii; după ureche, fără să fi învățat muzică). Din rom. provin țig. labutaris „muzicant, violonist” și probabil bg. lautar (Capidan, Raporturile, 232). Vezi definitia »

PARAPLÁSMĂ, paraplasme, s. f. (Biol.) Structură citoplasmatică temporară care apare în anumite perioade funcționale ale celulei. – Din fr. paraplasme. Vezi definitia »

TELEBUSÓLĂ s.f. Busolă ale cărei indicații sunt transmise de la distanță unor instrumente indicatoare așezate la bordul unui avion; telecompas. [< tele- + busolă]. Vezi definitia »

calcefánă, calcefáne, s.f. (reg.) crucea căruței (a carului), orcic, urcuș. Vezi definitia »

SANDÁLĂ, sandale, s. f. Încălțăminte ușoară de vară din piele, material plastic, pânză etc. cu fețele foarte decupate sau făcute din bentițe. [Var.: sandá s. f.] – Din fr. sandale. Cf. lat. sandalium. Vezi definitia »